Să nu ceri cuvântul ce vegheazăsufletul nostru inform, cu litere de focmărturisindu-l, în timp ce străluceşteasemeni plantei de şofran în praf.Ah, merge omul singur,al altora şi al său însuşi prieten,nepăsător de umbra pe care caniculai-o întipăreşte-n tencuiala sfărâmată.Să nu ne ceri formula ce deschide lumidoar vreo silabă strâmtă şi uscată.Atât îţi putem spune azi,ceea ce nu suntem, ceea ce nu voim.

 Trad. Dragoş Vrânceanu