Autor: Lector univ. Dr. MARIA MOȘUTI
Universitatea de Arte George Enescu, Iași
Anunțul evenimentului organizat în data de 24 mai la Sala Radio din București mi-a stârnit interesul încă de la citirea titlului, Există Dumnezeu, dar mai apoi prin faptul că acesta avea să prezinte publicului un repertoriu exclusiv compus de Nicolae Moldoveanu și prezentat sub formă de concert vocal-simfonic (cu cor, soliști și orchestră).
Concertul, între așteptări și inedit
Cunoscând destul de aproape activitatea muzicală a Corului și Orchestrei Evanghelic, pe care îi prețuiesc foarte mult, ce aveau să concerteze împreună cu soliștii Ruben Mureșan (tenor) și Magdalena Miu (soprană), dar mai ales cunoscând inima dirijorului Emanuel Bălăceanu pentru cântările compozitorului Nicolae Moldoveanu, m-am apropiat de acest eveniment cu un interes deosebit și cu o dorință arzătoare de a asculta ceva inedit. Pe lângă acestea, recunosc însă că aveam în suflet și întrebarea: oare este scena un loc potrivit pentru muzica aceasta, născută în marea ei majoritate în context de suferință, închisoare, încercare a credinței, persecuție și menită în mare parte să fie o expresie a cântării congregaționale?
Prezentă la concert, cu inima deschisă să absorb fiecare sunet, m-am lăsat purtată preț de aproape două ore și jumătate printr-un univers sonor elegant, creativ, plin de frumusețe muzicală, dar mai ales de trăiri care uneori au stors lacrimi, alteori m-au înălțat până la cer, însă de cele mai multe ori au săpat în mine frământări adânci. Acestea s-au concretizat în urma concertului sub forma câtorva întrebări pe care le aștern în cele ce urmează.
Ce anume face ca muzica lui Moldoveanu să traverseze generații, spații culturale diverse, contexte sociale atât de diferite, să ajungă până la noi, iar nouă să ne trezească cele mai adânci și totodată înălțătoare trăiri?
Și-a închipuit oare vreodată compozitorul că muzica lui va fi cântată pe o scenă de concert, mai cu seamă în interpretare vocal-simfonică (întrebare care de altfel a fost formulată și de prezentator în timpul concertului)?
Cât ne regăsim ca și generație în trăirile care au născut aceste cântări sau cum e să stai într-un fotoliu comod, într-o sală de concerte elegantă și să asculți ecoul suferinței, al persecuției, al experiențelor profunde cu Dumnezeu? Ce înțelegem și cât prindem noi din acest ecou?
Cât de mult mai rezonăm ca generație cu melosul izvorât din folclorul românesc, impregnat uneori cu trăsături modale, care îmbracă deseori haina tânguirii, a întrebărilor existențiale grele?
Cât de atractivă poate fi această muzică pentru publicul secolului XXI, care, de ce să nu recunoaștem, așteaptă de cele mai multe ori de la cântare să-i producă doar delectare sau chiar euforie?
Din dorința de a-mi răspunde mie personal la aceste întrebări, dar și din aceea de a scrie materialul de față (sper folositor pentru cât mai mulți dintre cititori), am început mai întâi să mă documentez, iar apoi să-i adresez câteva întrebări autorului principal al acestui eveniment, Emanuel Bălăceanu. Rezultatul acestui demers îl regăsiți în pasajele care urmează.
Citește mai departe AICI https://emanuel.ro/moldoveanu/
