Parcă exista o expresie populară, despre facerea de bine, pe care nu mi-o mai aduc acum aminte.

Cert este că mi-am luat-o, încercând să fac un bine unei necunoscute. Ieri eram la magazin. Imaginați-vă o persoană mititică, pe la 70 de ani, cu părul făcut permanent, gen oaie merinos. Încerca să ridice ceva de pe jos, doar că nu reușea să ajungă cu mâinile mai jos de glezne, așa că m-am aplecat și am luat eu de jos ceea ce îi căzuse.

Mi-a mulțumit și a intrat în vorbă cu mine despre puiul hrănit cu porumb, pe care voia să-l cumpere. Mă întreba de luciu și de culoare – dacă sunt normale sau nu, iar eu i-am spus că nu mă pricep la astfel de caracteristici ale unui pui mort.

Și unde nu m-a luat la refec individa – cum pot eu spune, la vârsta mea, că nu mă pricep? Că orice femeie, după o anumită vârstă, trebuie să fie o gospodină desăvârșită și să se priceapă la bucătărie �