Prieteniile sunt un izvor de insomnii sau un răzor de aştri. Spun asta fiindca nu pot trăi singur. Iata si portretul celui care mă însoţeşte în toate clipele.

E înalt, masiv, blond, căpcăun la vorbă şi la băutură, vârât pâna în gât în Balcani si plutind pe Dunăre într-un docar pe jumătate înecat, pe jumătate făcut ţăndări către Marea pe care o ţine Dumnezeu ca un hotar ce-şi primeneşte sufletul numai în iarbă, în tăvălitură de cai, în vedenii capii ce-l încolteşte şi-l latră... Ehe, ce ureche de aur pe tâmpla măgarului şi ce timp ciudat, acolo, deasupra malului de la Braila, unde se înalţă un oraş din solzii de aer, albastru, împerecheaţi cu solzi de aur şi sidef. Scrie blestemându-se, iubeşte uitându-se peste umăr la nevestele altora, umblă dupa o prinţesă de rou...