În mintea și-n călcâiele mele sensibile și deranjate de
ipocrizie, se plimbă cu oase-n vocabular și-n tristețe viitorul
inuman al copiilor noștri. Cheia ta pe cutia poștală, gunoiul sub
ea și eu, discret amărâtă, spre îndoieli și garoafe cu aspirină.
Femei-crocodil în colanți și orășele cu viață de dimineață când în
alte dimensiuni mor bunici și plâng femei cu gândul la viitorul
neomenesc al nepoților.