Dacă nu sunt păsărileacoperite de cenușă,dacă nu-s gemetele care lovesc ferestrele nunții,vor fi delicatele creaturi ale aeruluice-și trimit sângele proaspăt prin întunericul greu.Dar nu, nu sunt păsările,căci păsările-s gata să devină boi;pot fi stâncile  albe ajutate de lună,flăcăii întotdeauna rănițimai înainte ca judecătorii să ridice cortina.

Toți înțeleg durerea vecină cu moartea,dar adevărata durere nu se află-n suflet.Nu-i în aer, nici în viața noastră,nici pe aceste balcoane pline cu fum.Adevărata durere, cea care păstrează lucrurile treze,e o mică arsură fără de sfârșit,în nevinovații ochi ai altor lumi.

O haină părăsită atât de greu atârnă pe umeri,încât adeseori cerul le-adună în turme neînduplecate.Și cele care mor născând știu, în ultima c...