O bihoreancă de 42 ani din localitatea Mizieș a ajuns la spital, vineri seara, după ce a fost atacată pe stradă de un câine din rasa Amstaff.
Câinele ar fi rupt lanțul cu care fusese legat și a ieșit din curtea casei, sărind la femeia care mergea pe stradă. Aceasta s-a ales cu mai multe plăgi mușcate la mână și în zona capului.
“S-a întocmit dosar penal, iar la locul incidentului se află echipe cu polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și de Ordine Publică, care fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisarul Alina Dinu.
Victima, preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Bihor, a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea, de unde va fi transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor din Spitalul Clinic Județean, pentru investigații medicale.
“Starea pacientei este stabilă, răni