În răstimpul cât am visat

Câți dintre acei ani au fost viață trăită!

Ah! Cât din trecutul meu

A fost numai viață mințită

De un viitor numai imaginat!

Aici la marginea - acestui râu

Stau singur și fără să am vreun rost

Iar felul de a curge e zadarnic

Închipuie, anonimă și înfrigurată,

Chiar viața mea trăită degeaba.

Cum să speri că se alege ceva!

Ce merită oare din cele care nimic nu merită?

Căci un balon de săpun suflat de-un copil

Chiar mai mult decât speranța mea crește

Și mai departe ajunge decât dorința mea.

Undele râului sunt atât de ușoare

Încât nici măcar nu se unduiesc

Clipele, zilele, anii toate foarte scurte

Trec- odată cu înverzirea și cu zăpezile

Pe care același soare apoi le omoară.

Mi-am risipit tot ceea ce n-am avut

Și sunt mai bătrân decât sunt,

Iar iluzia, care mă ține-n viață

Doar pe scara din dos e regină:

Acum despuiată, căci și-a pierdut regatul.

Murmur ușor de ape murmurătoare

Dornice să curgă și iar să curgă,

Și ce de amintiri somnolente

Și câte speranțe încețoșate!

Și ce învălmășeală de vise e visul vieții!

Ce-am făcut eu din mine? M-am întâlnit

Eu cu mine când deja mă pierdusem.

Și cu nerăbdare pe mine în seama mea m-am lăsat

Ca unui nebun foarte înspăimântat

Că ceva promis acum i s-a refuzat

Am ajuns deja mortul din viitor

Și sunt doar un vis care mă leagă de mine-

Sunt numai acel vis târziu și obscur

Al unei deveniri- sau doar zidul

Propriei mele grădini pustii.

Sunt valurile ce trec, eu însumi m-am vălurit

Pentru a face valuri, eu în uitarea mării!

Pe mine moștenire mă las stării ce nu voi fi

Înconjurând-o ca un eșafod

De la casa pe care ar urma s-o ridic.

Trad. Dinu Flămând