Acum îşi împlinea poetul visul lui de tăcere universalăstrânsese în dinţi virtutea peşterilor muteca o glandă o grefase în laringele vorbăreţiloriar a doua zi oraşul se zvârcolea ca pompeiul sub lavătăcerea se întindea pretutindeni, nemiloasă, distrugătoareo femeie a dat să râdă şi gura i s-a umplut cu vatăneauzite se îvârteau plăcile de patefon sub acul diafragmeibuzele se deschideau în gol,nicio vorbă n-a mai putut fi rostită,dezastru total, iremediabil,din beregăţi tăcerea cobora în oase,nemaiavând niciun rost, urechile se desprindeau veştedede pe cappe străzi câinii le înşfăcau lacomi de prinşanţuriînspăimântaţi poliţiştii izbeau în tobe întinicheleunii scoşi din firespărgeau geamurile cu pumnul,dar niciun sunet n-a mai putut fi stors din materiedin cer curgeau hoiturile păsărilor sufocate de c