Păstorii-ngropară soarele-n pădurea despuiată.

Cu năvodul împletit din păr

Un pescar scaose luna din iazu-nfrigurat.

În albastru cristal

Stă palidul om rezemat cu obrazul de stelele sale;

Sau capul și-l pleacă în somn purpuriu.

Dar curgerea neagră a păsărilor întruna îl mișcă

Pe cel văzător, sfințenia florilor albastre;

Apropiata liniște la cele ce-au fost, îngeri stinși.

Și iară fruntea-nnoptează pe piatra atinsă de lună;

Sora, adolescent radios,

Se-arată în toamnă și neagră destrămare.

(Din vol.Georg Trakl, Sebastian în vis, Paralela 45, trad. Mihai Nemeș)