Pentru Bessie LoosEl cu adevărat iubise soarele ce cobora colina purpuriu,Potecile pădurii, pasărea neagră cântătoareȘi bucuria verdeții.Grav îi era culcușul în umbra copaculuiȘi pur chipul său.Dumnezeu rosti o flacără blândă inimii sale:Ah, omule!Liniștit, pasul său găsea orașul seara;Tânguirea-ntunecată a gurii sale:Vreau să fiu călăreț.Însă-l urmau tufă și animal,Casa și grădina-n crepuscul a oamenilor albi,Iar ucigașul său îl căuta.Primăvară și vară și toamna frumoasăA celui drept, pasu-i ușorLa odăile-ntunecate ale celor visând.Noaptea, el rămânea singur cu steaua sa;Vedea zăpada căzând pe crengile goaleȘi-n pridvoru-amurgit umbra ucigașului.Argintiu căzu capu nenăscutului.