nu-mi venea să cred că tata îmi cumpărase ceva atât de mișto.eram în poartă și el înainta repede printre oamenimult prea repede pân-am observat căstătea în șa pe o bicicletă roșie mică nu nouă credo bicicletă treisferturi.făcea niște manevre ciudate în dreptul curții noastreca un avion înainte de aterizare.așa a și reușit să oprească: s-a prăbușitpeste piciorul ăla al lui cu nervul atins de glonț.ar fi trebuit să te apropii de gardși să te ții de gard când cobori i-a zis un vecinși abia atunci am înțeles că bicicletanu era pentru mine.tata nu s-a mai urcat niciodată pe bicicleta aiadarmite să se mai aventureze pe drum în șa. bicicleta roșie a ajuns în pătulprintre țevi și prin tablă. au trecut ani până mi-am adus aminte de eași asta fiindcă unui amic îi trebuiau cauciucuri. i le-am vândutși lui tata când a observat că lipsesc i-am spus că n-am avut bani de țigări ce să faciar bicicleta tot stătea acolo degeaba