٭

Era soarele-n crucea amiezii, când Sisoe ajunse la marginea din sus a satului, între livezi.

Râul trecea limpede pe sub sălcii, ca o adiere de vânt. Nimeni nu se vedea în preajmă.

Dar după ce făcu un cot, în lumina mare, sfinţia-sa rămase cu ochii aţintiţi şi cu gura căscată...

Mai jos, pe malul dimpotrivă, înălbea pânza la marginea apei – o femeie.

O femeie adevărată, în carne şi oase, nu o arătare străvezie de pe cealaltă lume; o femeie tânără, cu ochi şi cu sprâncene... şi cu toate cele câte trebuie la o femeie, nu o vedenie uscată şi firavă, tunsă ca vai de capul ei şi vârâtă într-un sac până la gât,...