A muncit în străinătate să-și ajute copiii cu bani, apoi
s-a întors acasă
Se spune că povestea de mai jos este reală, că faptele
redate s-au întâmplat cu adevărat. Nu știm și nu am vrea să credem
că s-ar putea găsi cineva în astfel de situații, dar poate am avea
cu toții ceva de învățat din aceste rânduri, publicate de o româncă
pe pagina sa de Facebook:
„După ce s-a pensionat, a muncit în străinătate să-și
ajute copiii cu bani. A fost menajeră, a îngrijit copii și bolnavi,
a suferit, a strâns din dinți, dar a mers mai departe, având uneori
doar un pat în vreo cămăruță mică și obscură. A îndurat
singurătatea, oboseala și ifosele străinilor, de dragul copiilor,
care, datorită ajutorului ei reușeau să-și mai renoveze
casele.
În timp ce copiii ei se duceau în vacanțe în alte țări,
ea muncea pentru ei. Nu
s-a plâns niciodată, deși o lăsaseră puterile și o
dureau toate, se bucura că încă mai putea să-și ajute
copiii.
Când s-a îmbolnăvit, fiica cea mare a luat-o să stea în
casa ei. I-a dat o cameră cu pat mare, cu dulap imens, cu
televizor… dar biata ei mamă nu avea loc să-și pună cele câteva
lucrușoare pe care le avea. Tot ce ținea ea în încăperea respectivă
se afla într-o noptieră, în interiorul căreia fiica sa eliberase
puțin spațiu. Pe noptieră ținea Biblia, o altă cărticică de
rugăciuni, o iconiță și ochelarii.
Cana cu ceai nu avea voie să o țină acolo, dacă, Doamne
ferește, veneau musculițe și gângănii în casă? Tare s-a supărat
fiica ei când bătrâna a uitat jumătate de măr pe noptieră. „Tu știi
cât costă noptiera asta, mamă?! Ai grijă să nu o pătezi!” Și astfel
biata femeie nici măcar de noptiera aia nu s-a mai putut
bucura.
Se simțea ca un ghimpe în spatele fiicei ei, stătea
izolată între patru pereți și nimeni nu o întreba de sănătate și
tare și-ar fi dorit să nu mai depindă de ea, să poată pleca la
căsuța ei.
Într-o zi fiica ei s-a necăjit din cale afară. Găsise în
casă o molie. „Numai de la matale e molia asta, mamă, că ții toate
vechiturile! Ce mă fac eu dacă mă umplu de molii și îmi mănâncă
hainele și blănurile?”
Biata bătrână a fost înspăimântată că i-ar fi putut
pricinui așa necaz fiicei ei, așa că și-a strâns puținele lucruri
și cu economiile care le ținea pentru bătrânețe și-a cumpărat o
căsuță simplă și modestă ca să nu mai fie o povară pentru fiica
ei.
Morala la aceasta povestioară reală:
Nu dăruiți chiar tot ceea ce ați agonisit copiilor și
nepoților, pentru că, nu-i așa, nu vreţi să-i transformați în nişte
paraziţi care aşteaptă cu nerăbdare ziua în care veţi
muri.
Nu vă frământați prea mult în legătură cu fiii voștri,
pentru că și ei au destinul lor și îşi vor găsi, cu siguranţă,
drumul în viaţă!
Nu așteptați prea multe de la copiii voștri, majoritatea
își iubesc părinții, dar vor fi prea ocupați cu serviciul și alte
angajamente ca să le fie de prea mare ajutor bătrânilor
neputincioși de lângă ei.
Există și copii nepăsători, care s-ar putea să înceapă
să se certe pe bunurile voastre cât sunteţi încă în viaţă și chiar
să-și dorească să muriți mai repede, ca să vă poată moșteni casa și
bunurile.
În general, copiii cred că li se cuvine să capete tot
ceea ce au părinții lor, în timp ce voi n-aveți niciun drept să vă
atingeți de ceea ce este al copiilor voștri.”
Dureros, cumplit de dureros şi...
adevărat!!!
