Aveam 22 de ani , un mare chef de umblat, dar cam puţin timp, aşa că am hotărît că voi merge pe munţii din apropiere.

De la Băişoara pînă spre statiunea Muntele Băişorii se cam mergea pe jos, că nu erau curse regulate.Aşa că, pe la 6 dimineaţa împreună cu un bărbat şi cu fiul lui de vreo 14-15 ani, am pornit la drum cu speranţa că trece vreo maşină şi ne ia şi pe noi.

Din poveste în poveste am înţeles că omul a venit cu copilul să-l înveţe tainele muntelui aşa că i-am lăsat în ale lor şi am schimbat un pic ruta, să nu-i încurc.

La un moment dat, pe la amiază, i-am revăzut la un popas.

Copilul zicea că nu se răzgîndeşte, că a învăţat tot ce i-a spus tatăl.Aşa că omul şi-a luat raniţa şi a plecat, lăsîndu-l pe copil singur pe munte.

Nu-mi venea să cred că pleacă , dar n-a vrut să stea de vorbă cu mine.Hotărîrea era luată şi să-i las copilul în pace.

Copilul, ca orice copil, cînd s-a văzut singur a început să chiuie, să se tăvălească prin iarbă, să alerge, să se joace fericit că e singur.

Am stat prin preajmă, dar fără să mă vadă.

Apoi, obosit s-a oprit să-şi facă un foc.Dar nemernicele de lemne nu vroiau să se aprindă.Era din ce în ce mai tîrziu şi văzînd cum cresc umbrele, iar soarele se pregăteşte de apus s-a speriat şi a început să-l strige pe tatăl lui.Nu-i răspundea nimeni, focul nu se aprindea, se termina ziua, iar el era singur pe munte.A mai strigat o vreme, apoi a început să plîngă pornind la drum cu o hartă în mînă .Intorcea harta în toate poziţiile, se uita la o busolă şi mergea cănd într-o direcţie, cînd în alta.

Era clar, habar nu are să citească o hartă, habar nu are unde este şi unde vrea să ajungă, este obosit şi tare speriat.

Am mers la el, l-am liniştit, i-am arătat cum să facă focul şi l-am lăsat să-l facă el, am făcut un adăpost pentru noapte şi după ce a mîncat a adormit în sacul lui.

Dimineaţa i-am arătat cum să citească harta, cum să localizeze punctele cardinale şi l-am lăsat să aleagă singur traseul de întoarcere.Eu doar l-am însoţit.

Tot ce ştia de la tatăl lui despre orientare si drumeţie în natură era din poveştile lor de acasă, cu harta în faţă, dar nici o oră pe teren, prin pădure sau pe munte.

I-am mai arătat cîte ceva şi mergeam veseli, jucîndu-ne.

Cu mici corecţii am ajuns pe la prînz.

La staţiune, militari şi localnici se pregăteau să pornească în căutarea copilului.Tatăl a fost amendat 300 sau 400 de lei ( o amendă foarte mare pe vremea aceea).Oricum, era foarte speriat.

Cînd am ajuns noi acolo i se făcea morală, din nou.Cum poţi să laşi un copil singur pe munte? Oricîtă experienţă ar avea, este un copil iar adulţii trebuie să ia hotărîri în aşa fel, încît să nu fie în pericol.

Omul a vrut să meargă acasă, dar un locotenent de la Vînători a zis că ar trebui să meargă împreună pe munte, să-şi înveţe copilul tainele naturii.

I-am lăsat şi mi-am continuat plimbarea pe munte.

Mi-am amintit întîmplarea după tragedia din Retezat.