Guillaume Apollinaire - Loreley

  • Postat în Edu
  • la 09-06-2017 00:06
  • 295 vizualizări

La Bacharach de-o vrăjitoare blondă se zvonea
Mureau pe rând bărbaţii îndrăgostiţi de ea
Episcopul chemând-o-într-o zi la judecată
Orbit de frumuseţea-i o şi iertă îndată
O Loreley frumoaso cu ochi de nestemate
Ce mag a pus în tine puterea-i fără moarte
Sătulă sunt de viaţă mi-s ochii blestemaţi
Căci au murit părinte privindu-mă bărbaţi
Mi-s ochii două flăcări nu nestemate rare
Zvârliţi-i dar în flăcări să-şi afle-a lor pierzare
În flăcările tale eu ard copila mea
Să te condamne altul tu m-ai vrăjit deja
Nu râdeţi preasfinţite rugaţi-vă deci iute
Daţi semn să mă omoare şi Domnul să vă-ajute
Iubitul meu plecat e pe-ndepărtat meleag
Daţi semn să mă omoare căci n-am nimica drag
Mi-e inima bolnavă eu trebuie să mor
De m-aş privi-n oglindă ar trebui să mor
Mi-e inima bolnavă căci n-am pe-al meu iubit
Mi-e inima bolnavă de când m-a părăsit
Episcopul la sine trei cavaleri chemat-a
Duceţi-o-n mânăstire e rătăcită fata
Te du nebună Lore cu ochi tremurători
Vei fi în alb şi negru măicuţă mâine-n zori
Porniră-apoi toţi patru la drum peste muscele
Îi implora frumoasa cu ochii plini de stele
Lăsa-ţi-mă o clipă pe acel mal frumos
Ca să mai văd o dată castelul meu frumos
Şi să-mi mai văd în fluviu ochi limpezi blonde plete
Voi merge-apoi în schitul de văduve şi fete
Zburda pe stâncă vântul prin părul ei bălai
Strigară cavalerii o Lore Loreley
Pe Rin soseşte-o luntre e el de bună seamă
Iubitul meu e-ntr-însa el m-a văzut mă cheamă
O inima-mi se-nmoaie iubitul meu soseşte
Atunci ea se apleacă şi-n Rin se prăbuşeşte
Căci s-a văzut în unde frumoasa vrăjitoare
Cu ochii săi ca Rinul cu părul ei de soare
Versiune românească de
Petru Dincă

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente