Noua carte publicată de Guillaume Musso se
numeşte Fata din Brooklyn şi este... devastatoare de-a
dreptul!
Trebuie să recunosc, Guillaume Musso este în acest moment unul
dintre autorii mei preferaţi... dacă nu primul pe listă. Noul lui
roman poliţist este însă ceva ... cu mult peste ceea ce a scris
până acum. Deci, să îmi adun entuziasmul în câteva rânduri: Fata
din Brooklyn ar putea fi una dintre cele mai bune cărţi poliţiste
cel puţin din ultimii 2-3 ani.
Eu care sunt o cititoare înrăită de acest gen nu am mai simţit
de mult suspansul şi emoţia pe care mi le-a redat Musso în ultima
sa carte.
Fata din Brooklyn vorbeşte despre identităţi schimbate, despre
cum poţi avea o viaţă „nou-nouţă” în cazul în care ai vreodată
nevoie J
Este genul de carte care te dă peste cap, care te face să
rămâi treaz toată noaptea să o citeşti – cel puţin eu aşa am
funcţionat.
Ce spun altii despre carte ?
Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței”
(Lefigaro.fr), prezintă un thriller irezistibil construit în jurul
unui secret cumplit. Te aștepți la orice. Crezi că ți-ai imaginat
totul. Dar nu te-ai gândit niciodată la ce va
urma.
Scriitor faimos și tată singur, Raphaël este bântuit de
îndoieli. Curând, el și Anna, o femeie superbă și ambițioasă, de
care este îndrăgostit nebunește, urmează să se căsătorească. Însă
de ce refuză ea să vorbească despre trecutul său? Într-un weekend
pe Coasta de Azur, Raphaël o forțează să rupă tăcerea. Dar ce are
Anna de mărturisit întrece orice scenariu, iar fotografia cu cele
trei cadavre pe care i-o arată, recunoscându-și vinovăția, îi dă
fiori. Șocat, Raphaël pleacă, însă când se întoarce, chinuit de
regrete, Anna nu mai e acolo. Nu mai e nicăieri. Înnebunit, Raphaël
îl roagă pe prietenul său Marc, fost polițist, să îl ajute să o
găsească. Pornind într-o cursă contra cronometru, cei doi descoperă
în casa Annei 400 000 de euro și două cărți de identitate false.
Cine este, de fapt, Anna Becker? O anchetă complicată și
periculoasă va trezi fantomele terifiante ale trecutului, scoțând
la lumină o poveste cutremurătoare cu implicații la nivel înalt,
care începe cu mulți ani în urmă pe străzile rău famate și
fascinante ale New Yorkului.
„Insuportabil suspans! Aveți grijă, odată ce deschideți
cartea, n-o veți mai lăsa din mână până nu veți afla cine este cu
adevărat această fată din Brooklyn. Se anunță multe nopți albe.“ -
Metronews
„Un roman cu un ritm amețitor. Musso tulbură și fascinează
din nou.“ - Le Parisien
Romanele lui Guillaume Musso au fost traduse în peste 30 de
țări și s-au vândut în peste 5 milioane de exemplare.
Descoperă și celelalte cărți ale
lui!
Daca v-am facut curiosi, cartea este la reduceri acum,
AICI
Aceasta recenzie a putut fi posibila cu ajutorul Editurii
ALL.