Mi-e teamă că mi-am pierdut papucii, vocea și sprâncenele. Străzile fără carioci subvenționate și limba de acasă. Când eram cuvânt din definiția timpului, aveam zurgălăi și bucăți din Tibet, sardine și îndeletniciri, haos, muzică, realism magic, cuceriri istorice și vapoare inventate pe covorul de la intrare. Mi-e teamă că astăzi, răgușită și simandicoasă, nu mai știu să fiu cu alți ochi. Că mi s-a stins tristețea și mi s-au decolorat hârtiile, că transpir în căutări lesnicioase de critici subiective. Mi-e teamă că astăzi e doar haos.