Sfântul Ioan al Crucii a putut asculta
muzica
inefabilă a „singurătăţii
sonore”.
Brâncuşi ne inundă
cu sonora lui linişte
E o muzică patetică şi în acelaşi
timp
senină, ca şi cum ne-am simţi deodată
aidoma primului
om de la purcederea
lumii,
uluiţi de imensa linişte , dar
copleşiţi
în acelaşi timp
de reala şi profunda sa
sonoritate.
La Brâncuşi parcă s-ar fi
împlinit
profeţia lui Antonio
Machado:
că vorbesc doar inima şi
piatra,
o piatră redevenită inimă prin graţia
poeziei şi o
şi mai tare inimă în neîntreruptul ei
dialog
liniştit.
Omul descoperă astfel o dimensiune
rotundă.
Se află el însuşi în faţa
lumii,
se află el însuşi în
lume,
se află el însuşi în
sine:
se poate contempla în totalitatea
lui
de fiinţă totală.
Iar liniştea se populează de
muzici,
deoarece Brâncuşi face ca omul să se
nască
în înfiorare.
Trad. Ion Caraion
