Sfântul Ioan al Crucii a putut asculta muzica
inefabilă a „singurătăţii sonore”.
Brâncuşi ne inundă
cu sonora lui linişte
E o muzică patetică şi în acelaşi timp
senină, ca şi cum ne-am simţi deodată aidoma primului
om de la purcederea lumii,
uluiţi de imensa linişte , dar copleşiţi
în acelaşi timp
de reala şi profunda sa sonoritate.
La Brâncuşi parcă s-ar fi împlinit
profeţia lui Antonio Machado: