Pomii care m-au legănat

Nu mai sunt pomi.

Au devenit amintiri.

Şi mă dor.

Amintirile vechi, din copilărie

- cât de frumoase au fost! –

Nu mai sunt amintiri.

Au devenit Erinii.

Şi mă urmăresc.

Ochii mei nu mai sunt ochi.

Două mâini fără sfârşit şi fără somn.

Întinse peste tăcerea orizonturilor,

Caută să îmbrăţişeze

Statuia zeiţei cu ochi alba