Opt DJ-i cunoscuţi vor mixa muzică techno-minimal în cadrul Festivalului "Panoramik", care va avea loc în perioada 3 – 5 iunie, în decorul natural oferit de împrejurimile localităţii Ghelari, din judeţul Hunedoara, evenimentul propunându-şi să atragă atenţia asupra satului Alun, cunoscut ca "satul de marmură" din Ţinutul Pădurenilor, localitate în care mai trăiesc acum doar câteva persoane. "Am cunoscut foarte mulţi oameni, de profesii diferite, care ar dori să se mute sau să aibă o casă în satul Alun, dar se plâng că nu există infrastructură. Noi sperăm să strângem fonduri şi să putem derula proiecte prin care să salvăm acest sat de la o depopulare totală. În primul rând, ne dorim să refacem un drum alternativ celui din marmură şi apoi să salvăm o parte din casele cu fundaţie de marmură din satul Alun", a declarat, pentru AGERPRES, Denisa Tămăslăcaru din partea asociaţiei "SalvaSat", unul dintre iniţiatorii proiectului. Primel...