Soare neașteptat peste pomii-nghețați

Tremură-n aer o făgăduință mai veche.

Undeva, ascunsă-n albăstrime, o ciocârlie urcă

Și glasul ei vertical, ca o nevăzută sfoară luminoasă,

Îți cuprinde încheietura mâinii, îți ridică mâna, obligându-te

Să faci un semn prietenos, să saluți copiii care se joacă-n curtea școlii

Sau munții cristalini, departe, departe de tot, aburiți de răsuflarea unui vis,

Sau ridul negru al unei crengi desfrunzite

Care crestează tinerește, fruntea lumii.