Iannis Ritsos- Rudenie nedeslușită

  • Postat în Edu
  • la 22-06-2021 12:37
  • 280 vizualizări


Ochii lui- două picături lungi de lumină verde.

Buzele strânse- nu aveai cu ce să le asemeni.

Un om, poate, zidit în perete.

De partea cealaltă a peretelui, putea fi un rând de ferestre deschise;

intra lumină puternică și aer de primăvară;

de aceea părul lui era atât de tinerește ciufulit.

Dar ceilalți nu știau să privească prin acele fereste;

de aceea- gândesc- ținea buzele strânse.

Totuși, erau clipe cândîn tăcerea lui auzeam geamurile ferestrelor

ca aripile desfășurate ale unor păsări necunoscute; și atunci

priveam cu toții în depărtare, recunoscând nedeslușit

că piatra, lumina și mâinile noastre au aceeași calitate.


București, 25 XI.1959

Trad. Nina Cassian

(din vol. Iannis Ritsos, A patra dimensiune, EPLU, București, 1964)