Zeci de specialişti din ţară şi străinătate au venit la
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion
Ionescu de la Brad" din Iaşi pentru a lua parte la colocviul
internaţional "Noi paradigme ale vieţii sănătoase: sănătate,
natură, media", un eveniment care a avut ca subiect central
permacultura.
Acest colocviu internaţional este în premieră organizat de Centrele
de reuşită universitară din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan
Cuza", Universităţii de Medicină şi Farmacie Grigore "T. Popa" şi
Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, în
colaborare cu Institutul Francez, Lectoratul Francez al
Universităţii "Alexandru Ioan Cuza".
"Este foarte important că studenţii de la toate formele de
învăţământ superior au reuşit să se întâlnească şi să facă schimb
de experienţă. Este esenţial pentru dezvoltarea studenţilor o
astfel de activitate. Este un eveniment care ar fi de dorit să se
transforme în tradiţie la Iaşi şi să treacă dincolo de graniţele
Iaşiului, dincolo de această colaborare între Iaşi şi Franţa,
astfel încât pe viitor să se asocieze şi alte universităţi din alte
oraşe ale României şi din alte ţări francofone", a spus Roxana
Ţurcanu, reprezentant al Agence Universitaire de la Francophonie
(AUF).
Colocviul la care au luat parte peste 30 de specialişti şi studenţi
a avut ca scop schimbul de experienţe şi de bune practici în
vederea dezvoltării conceptului de permacultură în zona judeţului
Iaşi, prin implicarea în parteneriat a mediului universitar şi a
celui profesional. Conceptul, care în România a apărut în urmă cu
15 ani, este într-o continuă dezvoltare în domeniul agricol.
"Permacultura vine cu o propunere interesantă, aceea de a ne
cultiva propria hrană, propriul trup şi propria minte în aşa fel
încât să fim în armonie cu natura. Acest termen relativ nou
reprezintă agricultura sau cultura permanentă, pe termen lung, de
zeci sau sute de ani, în care efectiv lucrăm împreună cu natura
pentru a ne creşte hrana. Imităm natura, ecosistemele naturale
pentru a crea sisteme de cultură a plantelor care sunt sustenabile,
care sunt făcute să crească fertilitatea solului şi a plantelor şi
să rezulte produse – legume şi fructe care sunt foarte sănătoase",
a spus Radu Crăciun, reprezentant al Asociaţiei Române de
Permacultură.
Colocviul a presupus îmbinarea temelor de discuţie teoretice cu
cele practice, motiv pentru care după masa rotundă, în grădina
Muzeului 'Sadoveanu' s-a desfăşurat un atelier de grădinărit urban
prin care studenţii au descoperit conceptul de permacultură,
aplicabilitatea design-ului de permacultură în diferite domenii de
activitate şi au pus în practică diverse tehnici.
Sursa: www.agerpres.ro
Sursa articol jurnalul.ro