Citindu-l pe Constantin
Abăluță, am o acută senzație a ieșirii din timp. Poemele nu poartă nicio
amprentă a vremurilor în care au fost scrise, firescul lor făcînd chiar
notă discordantă cu anomalia acelor timpuri. 11 erezii, apărută în 1985 la Cartea Românească și ilustrată cu
desenele lui Nichita Stănescu, este o splendidă carte de poezie, care ar fi
putut fi scrisă și în anii treizeci ai secolului trecut, dar și în anii
treizeci care urmează să vină în secolul 21. Îi admir nu numai scriitura de
clasă, dar și libertatea interioară neștirbită de nicio amenințare din
exterior. Și felul cum trece cu eleganță peste toate infamiile, cum numai un
aristocrat adevărat ar face-o.