Citindu-l pe Constantin Abăluță, am o acută senzație a
ieșirii din timp. Poemele nu poartă nicio amprentă a vremurilor în
care au fost scrise, firescul lor făcînd chiar notă discordantă cu
anomalia acelor timpuri. 11 erezii, apărută în
1985 la Cartea Românească și ilustrată cu desenele lui Nichita
Stănescu, este o splendidă carte de poezie, care ar fi putut fi
scrisă și în anii treizeci ai secolului trecut, dar și în anii
treizeci care urmează să vină în secolul 21. Îi admir nu numai
scriitura de clasă, dar și libertatea interioară neștirbită de
nicio amenințare din exterior. Și felul cum trece cu eleganță peste
toate infamiile, cum numai un aristocrat adevărat ar face-o.