Nostalgia lui Cărtărescu era despre joc. Despre joaca de-a viața și creația. La Milan Kundera nostalgia este mai crudă de-atît. Este depre durere, boală și singurătate: „Bolnavul suferă de o insuficiență de nostalgie.” (2019: Humanitas, 65)  

Personajele din Ignoranța duc vieți paralele, fie pentru că au ales ori au fost împinși să emigreze, fie pentru că au refuzat sau n-au reușit s-o facă. Duc vieți paralele chiar și cînd se (re)întîlnesc pentru că fiecare este atît de închis în suferința și nostalgia sa încît nu mai rămîne loc de altceva:

Sună la ușă, iar fratele, mai mare cu cinci ani decît el, îi deschide. Își strîng mîna și se privesc. Sînt priviri de o intensitate extremă și amîndoi știu bine ce înseamnă: își înregistrează rapid, discret, frate la frate, părul, ridurile, dinții; fiecare știe ce caută pe chipul din fața lui și știe că celălalt caută același lucru pe al său. Le ...