Ion Sorescu
Ce noapte tristă s-a lăsat,
Întinsă aripă de smoală
Pustie, fără cer si goală
E întuneric...de păcat.
Pierdut prin bezna care curge
În valuri, ceaţă de cărbune
Sunt numai trup fără de mine
În care inima se stinge,
Zdrobită-n aschii de durere
Si risipită prin uitare,
O fumegândă lumânare
În uraganul de tăcere.
Cu amintirile de-a valma
Mă pierd pribeag răpus de timp
O frunză vestedă pe câmp
Pe care plânge tristă toamna.
