Mi-am pierdut culorile M-am mulțumit cu "poate", cu "să văd dacă pot" și cu "sunt obosit". Am îndurat durerea fiecărui nu, și cu timpul am început să cred că poate, doar poate, asta merit! Că ar trebui să fiu recunoscător pentru rarul "da" și să stau într-un colț așteptând.
A durat ceva timp, dar când în sfârșit mi-am dat seama că mă transform încet în acest suflet rănit de care m-am temut mereu, am încercat tot posibilul să mă ridic și să plec. Pas cu pas, mi-am târât picioarele, și atunci am învățat că unul dintre cele mai dificile lucruri de făcut în viață este să te îndepărtezi de lucrurile pe care ți le-ai dorit mereu. Dar am făcut-o.
Am făcut-o pentru că în fiecare zi părea că plouă și voiam să văd din nou soarele. Am făcut-o pentru zilele în care râdeam atât de tare încât mă durea stomacul. Am făcut-o pentru că am vrut să cred că în ciuda persoanei r...