Mi-au lăsat-o acasă.

Din cinci zile, două au fost de fericire și-apoi o criză cu dureri cumplite și…

Am internat-o din nou.

Zice că e un centru de ingrijire. Da, dar se ocupă numai de partea fizică.Restul ar putea fi pentru aparținători dacă n-ar fi permisă vizita numai pentru un sfert de oră.

După iarna imposibilă am așteptat primăvara.Cu primii înfloriți, corcodușii și-apoi ci fiecare, pe rînd.N-a mai fost pentru noi și nici n-am mai făcut fotografii.

Pentru ce, dacă nu ne putem bucura împreună.Să vadă ce…nu mai vede și…

N-am mai fotografiat nici apusuri.

Vineri a murit colega de salon. De atunci e singură, iar sîmbătă și duminică nu sînt permise vizite.

Singură, cei care lucrează acolo nu stau în povești, n-au o vorbă, nu întreabă dacă ai nevoie de ceva.

Ar ieși pe terasă sau în curte sub un foișor, dar asta înseamnă să o pună cineva într-un cărucior și să o ducă.

Are nevoie de puțin pentru o clipă de fericire.Să poată fuma una sau două țigări.Să ne mai vedem, să o mai mîngîi.

Mai ies doar cu cățelușa și în rest stau în casă și mă gîndesc la ea, la noi și plîng.

Chiar și acum are grijă de mine. Să las o cheie la cineva care să vină din cînd în cînd să vadă ce fac.Să nu plîng prea mult să nu-mi facă rău.Să am grijă de Cola, cățelușa noastră.

M-am apucat să fac poze de prin casă și i le trimit, să le mai vadă, să ne mai vadă.

Am hrănit cățelușa, dar mie mi-a trecut.

Doar stau și plîng, căci nu pot să fac nimic.

Soarele meu apune încet.