Nicio vizită nu va mai fi autorizată în Okinoshima, unul dintre siturile sacre din Japonia, inclus recent pe lista patrimoniului mondial UNESCO, unde accesul era până de curând interzis doar femeilor, a anunţat sâmbătă un oficial nipon, relatează AFP. Această insulă din Marea Japoniei primea vizitatori doar o zi pe an, pe 27 mai. Numărul lor era limitat la 200 de persoane – doar bărbaţi -, care trebuiau mai întâi să efectueze un ritual al spălării în mare. Complexul de temple Munakata Taisha, proprietarul insulei, a decis să interzică începând de anul viitor vizitele tuturor laicilor, femei şi bărbaţi, cu scopul de a proteja situl. Doar preoţii şintoişti vor putea să ajungă pe insulă, alături de câţiva cercetători care lucrează pentru conservarea sitului. "O conservare strictă este necesară de acum înainte, după ce insula a fost înscrisă pe lista UNESCO", a declarat un purtător de cuvânt al administratorilor complexului de temple. ...