Ai reuşit să prinzi vreodată în palme
vântul şi să-l strecori prin suflet
creând furtuni de nisip?
Ai cules soarele de pe bolta albastră
şi ascunzându-l în mâini
să-l asfinţeşti?
Ai ascultat vreodată mugurii în ram
pocnind a primăvară şi-apoi
să-i înfloreşti pe rând?
Te-a cotropit vreodată ploaia aurie
şi fulgerul în ochi s-a strecurat
un curcubeu în suflet arcuind ?
Ai născocit poveşti cu zâne
ce ţi-au schimbat o lacrimă amară
În nestemata din chimir?
Ai prins vreodată coama unui nor
cu mâna scufundată-n mare
şi l-ai ascuns în ochii tăi de dor ?
Şi ai adus vreodată-n iernile trecute
poieni cu soare pentru omul de zăpadă
punând la temelie un strop de jar?

Atunci înseamnă că eşti om, copilul meu !