Ai reuşit să prinzi vreodată în palme vântul şi să-l strecori prin suflet creând furtuni de nisip? Ai cules soarele de pe bolta albastră şi ascunzându-l în mâini să-l asfinţeşti? Ai ascultat vreodată mugurii în ram pocnind a primăvară şi-apoi să-i înfloreşti pe rând? Te-a cotropit vreodată ploaia aurie şi fulgerul în ochi s-a strecurat un curcubeu în suflet arcuind ? Ai născocit poveşti cu zâne ce ţi-au schimbat o lacrimă amară În nestemata din chimir? Ai prins vreodată coama unui nor cu mâna scufundată-n mare şi l-ai ascuns în ochii tăi de dor ? Şi ai adus vreodată-n iernile trecute poieni cu soare pentru omul de zăpadă punând la temelie un strop de jar?

Atunci înseamnă că eşti om, copilul meu !