Umbli pe-aceleaşi drumuri pe care-ai mai umblatCu norii şi cu anii rămaşi în amintire.Aproape înalt eşti de frumos băiat,Adolescent ca lacrima subţire.

Cu capul în pământ bolborosind mereu,Te poartă timpul cu o curea de mână,Şi nu mai poţi să scapi de-un tren,Şi nu mai crezi în steaua din fântână.

Umerii-ascuţiţi s-au domolit treptatSub fulgere şi bruma cea de toamnă.Ploaia din geam n-o mai alungi cu-n gest,Nesomnul mamei nu mai ştii ce-nseamnă.

Desculţ te-ar vrea călcâiul prin noroiPe umeri de copite către seară,Dar strâng şireturile negre de pantofiŞi degetele-ţi ard pe o ţigară.

Pe-o margine de apă te-ai dezbrăcat tăcut.Şi nu te-ai dezbrăca de-o