Ajung cei ce nu se grăbesc.Biruie cine ştie s-aştepte.Mereu e altfel. Cunoaşterea e suferinţă.Viaţa îşi urmează cursul ca o apă curgătoare.Ai adormit pe flori sălbatice, Sângele vântului picură prin copaci.Plecăm din nou din lucruri, din ceţuri şi din şoapte, Am văzut răsărituri şi apusuri de soare, răsărituri şi apusuri de lună.Totul e unic. Mereu e altfel.Cunosc paloarea şi nebunia, aşa cum îmi cunosc braţele acestea obosite de aduceri aminte.Viaţa şi-a urmat ei însăşi ca o apa curgătoare...Osemintele lunii întreabă de noi prin văzduh.O gură s-a aplecat să bea apa din noapte..Şi din clipa aceea ai aşteptat sfârşitul ca pe-o ademenire...Ţi-au fost dragi păsările, apele şi arborii, Dar n-ai avut nici păsări, nici arbori, nici ape...