iată-ne: față în față, privind în gol, ar putea foarte bine să ne mute cineva ca pe două manechine de plastic să ne asemuiască din haine să ne apropie din decor ca să rămânem aceiași

îmi spui ce bine că ne-am cunoscut, în timp ce clipesc milimetric pe sfoara prezentului și tot nu reușesc să fiu aici și acum

abia când se lasă întunericul ne împreunăm pe o traiectorie unde palmele nu trec una pe lângă alta

poate că totuși ne-a mai rămas un simț; ți-aș deschide ochii pentru asta, dar încep să-ți povestesc o altă viață și redevenim singuri

Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Is typing….