Să ai pe cineva lângă tine nu înseamnă să renunți la tine, înseamnă să găsești pe cineva care să te facă și mai fericită decât ești deja.
Dumnezeu știe de câte ori am avut inima sfâșiată și de
câte ori am plâns înainte de a merge la culcare. Dumnezeu știe de
câte ori am iubit o persoană nepotrivită, sperând ca de data
aceasta totul să fie diferit. Sperând să nu mi se mai facă rău.
Sperând să nu mai sufăr. Sperând doar să fiu iubită. Însă nu am
fost niciodată. Cu timpul, am început să cred că poate așa arăta
dragostea. Poate că ceea ce au părinții mei este un fel de iubire
pe cale de dispariție. Dar nu este. Mi-am dat seama că nu este. În
sfârșit, am înțeles cât de important este să iubești și să fii
iubită cu adevărat. Dragostea nu este menită să te
rănească.
Știu în sfârșit că nu trebuie să te urăști. În cele din
urmă mă iubesc și am pe cineva care mă iubește. Am pe cineva care
zâmbește când mă aude cântând în dus (chiar dacă vocea mea sună ca
a unor pisici care sunt într-o luptă zdravănă). Am pe cineva care
îmi iubește corpul cu vergeturi și cicatrici. Am pe cineva care
sărută fiecare centimetru din mine - și face asta pentru că vrea,
nu pentru că vreau eu.
În sfârșit știu cum este să ai sprijinul cuiva. O
persoană care se mândrește să te țină de mână pe stradă și care
este cel mai mare fan al tău. În sfârșit știu cum este să fii
într-o relație cu un prieten. Cu cineva care se va bucura la
succesul tău, care te va susține necondiționat și care îți va da
celem ai bune sfaturi în viață. Cineva care este acolo să te ridice
de la pământ în momentele dificile.
În sfârșit știu cum este să ai pe cineva care să îți
șteargă lacrimile de pe obraji. Care să te țină în brațe noaptea și
să îți încălzească sufletul înghețat. Cineva care merită toată
viața ta, însă nu îți cere absolut nimic. Cineva pentru care ești
lumea întreagă. După ce am fost a doua opțiune atât de mult timp,
acum sunt în sfârșit ceea ce îmi doream să fiu - "acasă" pentru
cineva. Sunt singura alegere a cuiva.
Și, în cele din urmă, după ce am decis să nu îmi mai
pese de nimeni și de nimic, am învățat să îmi pese de mine. Când
m-am pus pe mine pe primul loc am descoperit ce fel de dragoste
merit. Merit o dragoste care nu doare, care nu rănește, care nu
distruge. Merit o dragoste simplă, dar frumoasă, care îți dă aripi,
te ajută să crești și te susține oricând. Mi-am dat seama că nu
poți repara oamenii - ei trebuie să o facă singuri. Am învățat în
cele din urmă că nu trebuie să înlocuiesc raiul cu iadul. Am
învățat că eu sunt suficientă și că nu trebuie să mă mulțumesc cu
mai puțin decât merit.
Iubirea și durerea nu trebuie să meargă mână în mână.
Iubirea unei persoane nu trebuie să rănească. Să ai pe cineva lângă
tine nu înseamnă să renunți la tine, înseamnă să găsești pe cineva
care să te facă și mai fericită decât ești deja. Iubirea nu
complică lucrurile, iubirea nu aduce suferința. Iubirea nu este
menită să te rănească, ci să te vindece.
sursa:
https://www.kudika.ro/