Atâta vreme, atât de multe măști purtate ne-au apropiat strident și fals, cu fericiri plimbate din gară-n gară, spre a atinge destinații nemaiaflate crezând, în ignoranța noastră, că le știm pe toate – dureri, tăceri, gânduri, simțiri, poveri și-o sumedenie de păcate – pe care fiecare le agață pe perete, la niveluri ferecate, unde niciun ochi nu poate-ajunge prin metode agreate de conștiința umană, care se sufocă sub condiții limitate; azi ne-mbrățișăm prin urlete și gânduri alterate, observăm intenții clare de asasinat în toți și-n toate, ne erijăm în ființe superioare, cu abilități atât de minunate și totuși zâmbetele noastre-s astăzi disparate, nu prezintă nicio noimă, relaxările ne sunt disperate; “și totuși există iubire”, dar șoaptele ne rămân aruncate pe-un munte-ndepărtat, pe care niciun picior nu-l va străbate “și totuși există blestem”, în gând, în privire și-n fap