Habar n-am de unde au inventat băieții timișoreni
care-și spun JazzyBIT epitetul de „loud jazz“ cu care își
descriu muzica. Nu m-am prins nici de unde vine acel trendy „y“
adăugat particulei jazz din titulatură. Ceea ce este cert e că
acest al treilea album al formației timișorene care anul viitor
împlinește zece ani de existență este unul cât se poate de solid.
As a rock, cum ar spune englezii. Și poate fi ascultat și savurat
și de către oamenii care nu sunt neapărat împătimiți în ceea ce
numim în zilele noastre jazz.....
Încă de la prima compoziție a acestui disc, Star Picker,
urechile oricărui meloman sunt impregnate cu o plaja sonoră cool,
căci după un start molcom piesa câștigă ruperi de ritmuri care te
fac să devii curios cu ce mai pot să te surprindă băieții ăștia pe
următoarele track-uri. Aventrura conrinuă cu „Run“ care pe lângă
ingredientele obișnuite aduce în prim plan și sound-uri Hammond,
iar „Gravity“ este indubitabil una din comorile de neratat de aici.
Gravitația începe cun un soi de downtempo care se metamorfzează mai
apoi într-un melanj de percuție specific drum and bass-ului care
este colorat pe alocuri cu sound-uri ce-ți amintesc de ska și
reggae, toate acestea fiind presărate peste un schelet de jazz
clasic, care împreună reușesc să configureze probably cea mai bună
piesă din acest Drive.
Desigur, din acest talmeș - balmeș de bun augur n-are
cum să lipsească nici latin jazz-ul omniprezent pe „Sirius“ (care
conține și mici influențe a la Santana) și „Fiesta“, iar unul din
motivele pentru care acest album merită să fie ascultat cu mare
atenție este faptul că piesele nu-s previzibile, iar diversele
influențe presărate de cei trei muzicieni se succed cu repeziciune.
Dacă asculți „Clap“ poți descoperi pe undeva spre mijloc – final o
bucățică sonoră care mie mi-a amintit de tema de bass din Owner of
a lonely heart-ul celor de la Yes, iar pe „Chill Trip“ ai impresia
că te-ai teleportat la un jam session undeva în munți, într-o
cabană cu lemne care trosnesc în sobă în timp de un grup de
prieteni creionează cât se poate de corect noțiunea de „good time“.
Fiecare dintre cei trei artiști care propun melomanilor acest
„Drive“ are „spațiul“ său pe compoziții, iar rezultatul este unul
admirabil. Personal, mi-aș fi dorit ca incursiunile băieților în
stiluri muzicale „altele decât jazz“ să fi fost mai multe la număr,
dar cu siguranță acest mic minus n-are cum să șteargă ideea că avem
de-a face cu un album de pus pe repeat pentru melomanii autohtoni
și nu numai.
Teodor Pop , Mihai Moldoveanu -și Szabó Csongor-Zsolt
sunt cei trei timișoreni care în ultimii ani au avut peste 250 de
concerte în 16 țări de pe trei continente și care se pot mândri și
cu două recitaluri în legendarul Blue Note din New York City.
Băieții mai au o serie de alte motive de mândrie. Ar mai fi de spus
că Drive a fost înregistrat la Budapesta, mixat de John Davis în
The Bunker Studio din Brooklyn, New York și are o copertă făurită
de Ovidiu Hrin în Timișoara. Din păcate, Drive nu e disponibil
decât online, deocamdată. Din fericire, e un disc ce merită cu
prisosință atenția tuturor melomanilor. Așteptăm evident și o
apariție pe vinil.......
