Ah, roza care traversase marea

atât de lin, cu-o viață atât de dulce!

(Toți am crezut

că va ajunge moartă-n portul nostru

ea, roza care traversase marea).

Îmi amintesc de ea,

singură, pură, tainică între cuvânt și fum,

sleită-n soarele de-amurg (ce nostalgie

de-odaia cu covoare, verde-obscură!)

acele seri supreme, ascuțite