Jupiter Ascending (nume pompos de franciză cu supereroi,
dar nu e cazul) este o șaormă intergalactică cu de toate. Mila
Kunis își urăște viața sa anostă de spălătoreasă de wc-uri și, ca o
dulce compensare, află într-o bună zi că este zâna albinuțelor
(literalmente) și proprietara de drept a Terrei, ca urmare a
codului său genetic cu repetiție, depistăm deci o latură budistă a
filmului (termenul de budist venind desigur de la budele pe
care Mila le freacă zilnic cu ușoară strângere de inimă și
sfincter). Mai naivă din fire, Mila își ascultă pasivă rubedeniile
dubioase de sorginte rusă și ajunge să-și vândă ovulele
regale încât să strângă bani pentru un telescop destul de
dotat și de scump. Filmul e cu happy end căci Mila primește
cu vârf și îndesat eufemistul telescop, o mai veche pasiune a unui
tată defunct înainte de vreme, semne că Mila (hai să folosesc
totuși numele ascendentului său, Jupiter) își caută freudian tatăl
în ciuda cosmosului nemărginit care îi distrage
ușor...atenția.
Recoltarea de ovule la nivel de microcosmos își găsește
corespondent la nivelul macrocosmosului, acolo unde își duce
nihilist veacul (pardon, mileniul) o familie intergalactică
(Abrasax, Abrasucks or something) alcătuită din trei moștenitori
(dintre care doi uber-efeminați și afectați) care râvnesc la
recoltarea esenței umane de pe Terra. Expresia conform
căreia esențele tari se țin în sticluțe mici își găsește și ea un
corespondent cât se poate de (de) plastic în acest film.
Antagonistul multiplu se luptă cu morile de vânt ale
profitului într-un hău arid precum o hidră cu trei capete
dintre care unu-i hâd, unu-i nebun și unu-i subdezvoltat sau
rahitic. Da, profitul e miezul și matricea acestui film în dulcele
stil Wachowski. Hâdul este un Eddie Redmayne
profund afectat(adică tipul ce-l joacă pe Stephen
Hawking în The theory of everything), jucând la fel de interesant
ca o șosetă nespălată, Nebunul este junele Douglas Booth,
mare amator de băi imponderabile și orgiastice cu zâne (folosesc
frecvent cuvântul zână căci mi-e destul de greu să personalizez
multele ființe urecheate și eminamente fashioniste care par fugite
de pe platourile din Hunger Games, între două filmări). Mai rămâne
moștenitoare no. 3, căpetenia rahitică și neinteresantă, o fătucă
cu mii de ani de viață trăită în spate care perorează continuu că
ce n-ar da ea să aibă mai mult timp, ca să faci ce? să freci menta
universului și să faci băi în Parfum de Suskind (pardon,
Mankind) ca să fii veșnic tânără și neprihănită.
Aiurea.
Între întâlnirile lui Jupiter cu membrii familiei
chix, parcă desprinse din structura basmului
clasic, don'șoara se amorezează de un
hibrid-umanoid-canin-repudiat-de-haita-sa interpretat (chiar
decent, aș putea spune) de către Channing Tatum (Caine,
câine, gen), da, el. Câinele, cerberul universului se află într-un
raport de love-hate/star-wars, cu Sean Bean, tot un fel de
zână-polițai-intergalactic care și-a pierdut aripile și care-i
surghiunit pe umila noastră planetuță, suprinzător, personajul lui
Sean nu moare. Ar mai fi croconozaurii, oamenii de toate națiile
care nu se știe cum de respiră în cele mai vitrege medii și
condiții, nicio activitate nu pare să aibă vreo explicație
rațională, în schimb aflăm că tot ce-i stricat pe Terra, în urma
laserelor și a altor muniții, e refăcut rapid, omuleți hâzi
lucrează la asta, iar memoria bieților pământeni e ștearsă, iar
dacă mai scapă unu, doi, nu-i crede nici dracu. Ar mai fi un sistem
birocratic orwellian-harry-potterian, ca un fel de glumiță
anacronică, prin care mademoizella Jupiter își poate revendica
drepturile și obligațiile de regină absolută pe care oricum le
acceptă fără niciun fel de monosilabă de protest sau uimire. 3D-ul
și luptele cu lasere nu-s chiar atât de vax, chix sau abrasax. A
trecut ceva vreme de la Matrix încoace, publicul s-a mai schimbat,
i-a mai încetinit mintea și parcă se apropie vertiginos de viteza
gloanțelor agentului Smith.
FrațiiWachowski par totuși să își
cunoască foarte bine publicul, unul cel mai probabil
adolescentin. Dacă romantismul lui Jupiter nu vă
convinge (căci până la urmă tot ce rămâne din film e praful de
stele și romantismul înaripat) atunci vă recomand ceva mai teluric
și cât de cât apropiat, ca titlu doar, Juniper
Crescent.
