Una din cele mai surprinzătoare apariții în „ciorba“
rock-ului autohton este fără îndoială cel de-al doilea album al
domnului Jurjak, „BluesBerry“. E lesne de ghiccit faptul că discul
cu pricina gravitează în jurul așa numitei muzici blues. Spre
deosebire de tonele de apariții discografice din acest stil care
merg pe linia clasică a curentului apărut în sudul Statelor Unite
ale Americii, discul acesta are ingrediente diverse. Și ăsta e
motivul pentru care BluesBerry sună altfel: e un soi de blues
updatat la anul în care trăim. Un album în care își fac locul rând
pe rând sound-uri de synth folosite adesea de Depeche Mode sau
acordurile mirifice pur americane create de inegalabilii Tom Petty
and the Heartbreakers. Pe ici colo, albumul cu numărul doi din
cariera Jurjak emană și senzații asociate altor stiluri decât
blues, iar parfumul acesta de influențe rotunjește un disc cât se
poate de interesant.
Cele 32 de minute și câteva secunde înglobate în
BluesBerry debutează măreț cu „Viitor apropiat“, piesă care te pune
la curent cu predilecția spre poezie a creierului acestei trupe,
George Petroșel, fiul tobarului din Holograf. Glossa lui Eminescu
prinde acorduri mirifice de sample-uri electro, iar aerul de
„americana“ dă un plus de șarm piesei. Mai departe zburîm cu
„Vântul“ care pune punctul pe i: (Când oi fi cu capu în nori
vântule să mă cobori“), iar unul din cele mai inspirate momente ale
acestui disc vine alături de Bucharest Jazz Orchestra sub
titulatura de „Nicio șansă“. Într-o atmosferă care te duce cu
gândul la Route 66, rând pe rând urechea e vrăjită de trombon,
trompetă și sax peste care se mulează chitări care te împing ușurel
în zona rock-ului generic numit „supărat“, iar textul șmecher
contribuie din plin la magia pe care o emană track-ul numărul trei
din BluesBerry. Mai departe, „Printre cuvinte“ are un debut care nu
are cum să nu-ți amintească de „Personal Jesus-ul celor de la
Depeche Mode iar singurul moment neinspirat din acest disc sosește
sub numele de „Spune pe nume“, care se vrea a fi un melanj de pop –
rock – blues.
„Lupul“ și binecunoscuta „Imnul minerilor“ întregesc
sound-urile americana nășite în București, iar „În gol“ este un alt
exemplu pentru care Jurjak merită atenție sporită, fiind o piesă
centrată în jurul unor acorduri muzicale simple dublate de texte
meseriașe. „Două povești “ rămâne în același aluat de simplitate
plus versuri inspirate, iar cea mai „nervoasă“ piesă de aici poartă
numele de „Micul bețiv“, melodia aceasta aducându-ți pentru câteva
momente aminte de cei de la The Jon Spencer Blues Explosion. Ultima
piesă a acestui disc poate fi considerată de unii „cireașa de pe
tort“. Și asta pentru că o melodie lansată de Holograf („Singur pe
drum“) capătă niște haine sonore moderne. Pentru cei care nu sunt
fani ai lui Dan Bittman și compania, bucata poate fi inclusă în
categoria „easy forgetabble“.
Una peste alta, Jurjak presară acizi și baze peste
blues-ul clasic care se cântă în spațiul nostru geografic, iar
rezultatul este drăguțel. În plus, trupa sună foarte bine și live
(lucru constatat recent la recitalul de lansare a BluesBerry din
Timișoara) așa că Jurjak merită aprecieri. Discul poate fi
ascultat/comandat aici.
