Unele luni sunt mai lungi ca altele atunci când emoțional ardem mai
intens. Eu, recunosc, ca dintotdeauna, că implicarea civică mă
consumă foarte tare, iar alegerile prezidențiale au ars multe lemne
în bătătura sufletească. Noroc că natura și sportul mă aerisesc și
mă educă încontinuu, că pot lăsa rețeaua socială din mână pentru o
doză de mișcare intensă când dependența vrea să preia controlul.
Oricâte am cere de la alții, dacă nu începem cu noi înșine, suntem
doar niște copii cu tantrumuri... Viața are însă acest dar de a
combina lucrurile într-un mod cald-rece ce te ține în priză:
regăsesc în pădure tufele de Papucul Doamnei, mă bucur ca un copil,
revin acasă, intru pe internet și dau de valul de ură ce mă
mâhnește peste măsură. Prostia e normalitate, decența e subiect de
râs... și-mi vine iar s-o apuc câmpii.