Unele luni sunt mai lungi ca altele atunci când emoțional ardem mai intens. Eu, recunosc, ca dintotdeauna, că implicarea civică mă consumă foarte tare, iar alegerile prezidențiale au ars multe lemne în bătătura sufletească. Noroc că natura și sportul mă aerisesc și mă educă încontinuu, că pot lăsa rețeaua socială din mână pentru o doză de mișcare intensă când dependența vrea să preia controlul. Oricâte am cere de la alții, dacă nu începem cu noi înșine, suntem doar niște copii cu tantrumuri... Viața are însă acest dar de a combina lucrurile într-un mod cald-rece ce te ține în priză: regăsesc în pădure tufele de Papucul Doamnei, mă bucur ca un copil, revin acasă, intru pe internet și dau de valul de ură ce mă mâhnește peste măsură. Prostia e normalitate, decența e subiect de râs... și-mi vine iar s-o apuc câmpii.