Cel de-al doilea material discografic al timișoreanului
„maestru lejer“ care ar putea fi catalogat un soi de Krafty Kuts al
plaiurilor mioritice pășește – cum este și firesc – pe urmele
discului „Chestii, socoteli“. Operațiunea sonoră care vine la șase
ani distanță după debutul lui Alin Constantin (K-lu) păstrează în
linii mari rețeta melodiilor anterioare, sample-urile sonore alese
cu talent din filme mai mult sau mai puțin obscure din perioada în
care românii aveau voie să circule duminica în funcție de numele
impare sau pare ale mașinilor fiind și de această dată cireașa de
pe tort.
Monștrii lui K-lu încep cu o zicală ambalată într-un
intro șmecher care ne atenționează că „Dacă umbli cu capul în nori,
calci în străchini“, după care pe un fundal sonor care îți poate
aminti de muzica celor de la Bonobo sau Caribou suntem invitați să
ascultăm în „seara aceea care ploua“. „Vreau“ este una din piesele
pe care fanii lui K-lu au avut ocazia să o asculte de ceva vreme cu
un clip care conține imagini din „Omulețul lui Gopo“ și „Greierele
și Furnica“.
O altă piesă celebră deja pentru fanii timișoreanului
este „Un cui“, care cuprinde printre altele și șăgalnica replică
„vara iarba este bună, grasă“, după care ascultătorul este
„asaltat“ cu o piesă care începe extrem de chill și exprimă pe
deplin senzația de relaxare totală. După un interesant „Aici e
liniște absolut totul te îmbie la muzică. Pot să dau drumul la
muzică?“, melodia prinde șarm grație scratch-urilor și a trompetei
mirifice care amintește de Balcani. „Maestrul lejer“ e o altă
creație care este deja cunoscută celor care sunt la curent cu
„nebuniile“ lui K-lu, în care sound-urile a la Blazzaj ne face să
urmărim muzica lejeră. „Într-adevăr ăsta e sensul, maestre“, după
cum zice și alt sample din bucată.
„Bucuria nebunilor“ începe într-un mare stil cu un intro
prea fain pentru a nu fi menționat aici: „ Stați frumos și luați
aminte de ce vă zic eu….Sunt numai ochi și urechi… Din in ca și din
cânepă tot pânză se face….Cum?... Nu știu, n-am avut“. Speech-urile
extrase din filmografia noastră sunt la mare preț și în
„Inimaginabil“, în care printre altele se strecoară și un
„concentrează-te ia calul și hai să tragem o petrecere că așa am
auzit că așa e obiceiul pe aici pe la noi. …“. Programul artistic
al lui K-lu continuă cu „cadrul unu , turnat unu“, adică un party
neaoș care ne informează solemn că „sosirea la locul de peterecere
se va face la ora fixă pe baza de pontaj individual“. Una din
melodiile cele mai cu lipici de aici este „Despre vorbe“ care
amestecă într-un ghiveci interesant niște sound-uri de șlagăre
comuniste cu beat-uri moderne și nelipsitele sample-uri hazlii.
Dacă vreți să aflați cum se face comedia muzicală pe la noi e musai
să ascultați „Balaurul“, iar „Pac, pac“ și „Film educativ“ sunt
alte două melodii mai vechi care se regăsesc aici. După cum ne
anunță și-n outro,„ K-lu „ne-a dispus și ne-a povestit momente de
haz din câteva filme“.
Pe scurt, Operațiunea Monștrii nu duce lipsă de replici
amuzante, scratch-uri fericite și instrumentații care amestecă cu
talent șlagăre comuniste cu beat-uri capitaliste din zilele
noastre. E o muzică reconfortantă, ca o spumă de căpșuni servită de
la frigider după un cros într-o zi toridă de august. Albumul
este download gratis, iar pentru doritori este și
opțiunea de donație (în bandcamp după ce apeși
download te întreabă dacă vrei să donezi ceva și dacă pui 0 îl iei
pe gratis).