Dacă nu ați auzit de Kim Wilde, e bine să știți că e
vorba de o solistă care a cunoscut topurile în 1981 cu „Kids in
America“. Deși este considerată pe bună dreptate un sex simbol al
muzicii pop, Kim Wilde a abordat o muzică mult mai „șmecheră“ decât
suratele sale gen Kylie Minogue sau Madonna, fiind un soi de
variantă feminină a lui Billy Idol. Da, e greu de crezut, dar în
anii 80 nu toată muzica de la radio suna la fel. Cu ochi albaștri,
păr blond și coafura tipică acelor ani, Kim Wilde a devenit rapid
un nume pe buzele tuturor. După o perioadă în care s-a concentrat
mai mult pe grădinărit (a publicat și câteva cărți în domeniu), Kim
Wilde a revenit în lumina reflectoarelor cu câteva albume bine
primite de public, printre care s-a numărat și “Here Come The
Aliens“, apărut în luna martie a anului trecut. De această dată,
solista britanică a scos primul ei album live din carieră, un dublu
CD cu înregistrări din mai multe concerte, care captează pe deplin
magia care se declanșează la recitalurile solistei.
Periplul prin succesele Kim Wilde începe cu Stereo Shot,
melodie care face parte din seria „proaspătă“ a șlagărelor
artistei, după care ascultătorul este „bombardat“ cu „Water on
Glass“, una din compozițiile care se regăsesc pe albumul de debut
Kim Wilde. Orchestrațiile izbutite și vocea inconfundabilă reies și
din „Never trust a stranger“ piesa de pe albumul „Closer“ din 1988,
dar și din actuala „Kandy Krush“. Prima cireașă de pe tort sosește
odată cu „Cambodgia“ – o melodie care de-a lungul anilor a fost
reluată printre alții și de Apoptygma Berzerk sau Scooter – care
spre final are parte de un public entuziast, bătăi de picioare în
podea și un adorabil „encore“ în care Kim Wilde mulțumește
publicului din Paris într-o manieră cât se poate de...acustică și
drăgălașă. Printre momentele „lente“ care îi permit solistei să își
etaleze pe deplin calitățile vocale se numără „Rosetta“, o melodie
care are toate atu-urile să te cucerească din primele ei acorduri.
„View from a bridge“ și „Chequered Love“ sunt alte momente în care
e musai să ai pielea de găină dacă știi versurile. La fel ca și în
momentul în care asculți varianta ei a binecunoscutului hit "You
Keep Me Hangin' On" (The Supremes). Pe final, Kim Wilde ne spune
good bye și „ tchuss“ cu o variantă demențială a celebrului „Kids
in America“,cu un final exploziv care nu are cum să te lase
indiferent. .
Când asculți discul ăsta nu ai cum să nu îți reamintești
de vremurile când publicul cânta alături de artiști la concerte.
Când fețele celor prezenți radiau fericire și când nimeni nu era
preocupat să transmită live pe facebook evenimentul. Când lumea
trăia pentru muzică, ca într-o famile fericită. Recunosc, Kim Wilde
face parte din categoria guilty pleasure. Dar e de ascultat și
pentru cei care n-au avut postere în cameră cu sexoasa blondă care
făcea ravagii în anii 80. Pentru cei care vor să guste un strop din
muzica pop de calitate a anilor 80...