Să fiu caprifoliul ce din ogradă se cațără

floare-nălțându-și pe zidul lăcașului tău,

caprifoliul ce din suflarea ta tânără

proaspăt se ține, proaspăt trăiește mereu.

Să viu, să mă-nalț la fereastră,

să-mi sprijini verdeață și ramuri.

Și pernă să fiu, cuib moale obrazului tău,

iubitoarei priviri prin deschisele geamuri.

Unească-se florile mele

cu părul tău drag,castaniu,

în caldul amestec, în dulcea devălmășie

vorbească-și frățește și viu.

Visuri și gânduri ce ai

să le scald miresmele florilor mele

Și slugă să-ți fiu cu brațele-ramuri,

stăpână, tu, să fii peste ele.

Să fie, iubirea să nu mai apună,

iar cine-n fereastră ne va vedea

să spună că eu sunt tulpina ta,

să spună că tu ești floarea mea.

Fie ca fără mine să nu mai râzi.

Nici eu să nu-nfloresc fără tine.

Fericirea mea- eu vreau să ți-o dărui.

Risipește-ți frumusețea ta peste mine.

Trad. Lucian Blaga