Muzele nu există. Există speranță, durere, sarmale și semințe de floarea soarelui. Muze nu. 

Șantiere de pe vremea lui Ceaușescu și cofetării în care se fuma fără rușine. Terenuri de fotbal înlocuite de case diforme și dicționare în care nu s-au înregsitrat încă înjurăturile de la bloc. 

La mine la bloc muzele jucau pitulușu, se împingeau în zăpadă și se îmbrăcau frumos de Mărțișor și de Paște. Se ascundeau în subsoluri pline de apă și șobolani și numărau până la mie cu ochii întredeschiși, speriați de mumiile din poveștile lui Noni. Eu urcam și coboram de zeci de ori pe zi ca să mă schimb și ca să fur felii de castraveți din frigiderul nesupravegheat. 

La bloc nimeni nu vorbea despre politică externă, nici despre școală, nici despre muze. Cel mult ne interesa filmul de la ora patru și cel puțin ce taxi conduce vecinul de la trei. Eu am vândut pâmânt cu lingurița la intrarea în ...