In primele sedinte, multi ma intreaba „cum naiba sa ma simt asa, din cauza unor ganduri/emotii?!”. Evident, pentru „necunoscatori”, e o intrebare pertinenta. Cu atat mai mult pentru cei care sunt „in the problem” , se identifica cu dificultatea la care ne referim si nu in afara ei, sa o poata intelege altfel.
Cand esti prins in capcana simptomelor, nu mai poti judeca rational, ti se pare ca trebuie ori sa faci ceva pentru a te simti din nou in echilibru (si asta e bine, cu conditia ca tu sa vrei sa faci ceva diferit de ce ai facut pana in prezent, altfel ramai prins in irationalitate, cumva „ceva trebuie sa se schimbe” – fara ca tu sa faci ceva, „sa se intample o minune”), ori ca nimic nu mai poate fi reparat, ca ai cele mai ale naibii belele, ca nu exista cale de iesire din acele trairi. Si ca vorbim de trairi, in special la cele fizice, corporale, ma refer acum – ele pot fi de o mie de ori mai intens resimtite de o persoana cu tulburari anxioase sau depresive, decat o persoana care nu sufera de aceste tulburari. Si asta nu inseamna deloc tampenia prea des intalnita si auzita chiar din gura personalului medical: „e doar in mintea ta!”, pentru ca omul acela chiar simte acele trairi in plan fizic, somatic. As zice ca e vorba mai degraba de celebra expresie romaneasca, de multi neinteleasa si blamata, dar mai realista: „e pe sistem nervos si esti cu capu’!”.
Intregul sistem neuroendocrin, se afla in stransa legatura cu restul corpului:
https://www.slideshare.net/BioKorinna/sistemul-endocrin-40102238
Nu putem separa planurile minte-corp, deoarece ele se influenteaza reciproc, iar dezechilibrele care pot aparea, capata denumiri ca: tulburari psihosomatice (cand nu gestionezi eficient emotiile si gandirea, poti dezvolta tulburari ca ulcer, infertilitate psihogena, constipatie, enurezis, etc), sau somatopsihice (cand ai un picior amputat, nu ai cum sa fii fericit si poti anexa problemei fizice, una psihica – depresie in acest caz). Neurotransmitatorii produsi de glandele responsabile cu asta(tiroida, hipofiza, suprarenalele), nu mai pastreaza echilibrul firesc, natural si se descarca in mod haotic: dopamina, serotonina (hormonii fericirii/placerii), scad, cortizolul (hormonul stresului) creste, la fel si adrenalina. Nici endorfinele nu se mai descarca si uneori, persoana suferinda recurge la a-si produce din afara senzatia falsa de placere, de „bine”, consumand diverse substante cum ar fi cocaina, alcoolul, sau avand activitati fizice in exces (aici intra si actul sexual neprotejat si dezorganizat – dar deja ne indepartam de conceptul simplu numit „depresie sau anxietate” si vorbim de cu totul alte complicatii ale vietii psihice si a intregii personalitati) si crezand ca a rezolvat problema. Aparand acest dezechilibru, care ar mai fi probabilitatea ca individul sa se simta bine psihic si fizic? De fapt, as spune ca a-ti crea o dependenta de o substanta sau de anumite activitati cu grad mare de risc, nu reprezinta decat „metoda strutului”, sau bagarea rahatului sub covor.
In astfel de patologii (depresie, anxietate), toata atentia persoanelor respective e pe a se teme, sau pe a dispera, crezand ca totul e pierdut, ca totul e negru si urat. O minte anxioasa sau una depresiva (sunt o multime de alte patologii psihice, dar acestea 2 sunt cel mai des intalnite, sub diverse forme), nu poate s-o vada pe Luminita de la capatul tunelului si nici sa se impace cu scheletii din dulap. Persoana care sufera de depresie e orientata spre trecut, iar cea care e mai anxioasa, se teme de viitor. Niciuna nu traieste in prezent, „aici si acum”. Cel mai dureros e sa lei ai pe amandoua (tulburare anxios-depresiva)!
Dar exista mereu solutii, doar sa fim gata pentru a le cauta! Deoarece motivatia pentru a-ti fi bine, daca nu e foarte mare, e putin probabil sa actionezi in directia potrivita. Mai ales daca nu ai nici sprijinul celor apropiati. Si chiar daca se intampla sa ramai singur pe lume, intotdeauna se va gasi un „salvator”, trebuie doar sa-l cauti. El poate fi in persoana unui psihoterapeut, a unui necunoscut care te-a ascultat cu adevarat si care e dispus sa te ajute. Exista centre pentru persoane abuzate, exista clinici unde poti gasi sprijin medical si psihologic, informatia e la indemana oricui, restul sunt scuze. Mai ramane ca tu sa iti doresti sa fii ajutat si sa intelegi ca omul nu e atotputernic, poate multe ce-i drept, dar nu totul.
