”Spun că peste Prut, în cealaltă parte moldovenească, pe malul Prutului, la un loc aproape de un târg Ștefănești, într-un câmp, încongiurat de jur împrejur de pășuni și fânețe, este o stâncă mare, naltă de te nceuri (te înfiori) când te uiți la dânsa. Acolo, sus, sus de tot, este Casa Doamnei, unde-i biserica sufletului Sfântului Ștefan Vodă și comorile lui din viață. Mai vine el pe pământ, dar mai încolo, că îi vine îndămână să vadă pretutindeni. Necuratului nu-i place asta și încearcă să prăbușească stâncile, scociorându-le ca pe corabia lui Noe și n-a fost chip. Stâncile –s apropiate una de alta de parcă-s gură în gură, cică chiar vorbesc tare de taina asta în limba lor. Aici, cum am spus, vine sfântul odată pe an, la Paști, nu singur. Da cine-i așa de bun la Dumnezeu ca să-l poată vedea? Cei mai de mult l-au văzut, că noi, altfel, n-am ș...