În vreme ce tăcut eu versuri scriu, privesc

de la fereastră, cum tulpinele de bambus

se leagănă în vânt.

Asemeni unei ape tulburate ele sunt

și zvonul foilor se-aude

ca un zgomot de cascadă.

Arunc aceste slove pe hârtie.

ca flori de prun ele apar

căzute, răvășite în zăpadă.

Mireasma mandarinei, duhul tainei,

disparecând o fată prea-ndelung

o poartă-n faldurile hainei.

Și bruma pierde-se, când soarele o vede.

Numai slovele pe care eu le scriu

Sunt veșnice. Acesta eu, eu Li Tai-Pe, o știu.