Dosar – Pretenţii. Asociaţia de proprietari reclamantă şi proprietarul pârât – restanţe cote de întreţinere pe o perioadă de 2 ani.
Proprietarul susţine faptul că asociaţia de proprietari NU a calculat corect cotele de întreţinere, în sensul că a fost “încărcat” la apă, deoarece ceea ce “au consumat” nu s-a reflectat în lista lunară de plată. Au mai criticat şi modul în care “s-a stabilit” fondul de reparaţii la nivelul asociaţiei.
Aici vin cele două întrebări ale instanţei de judecată care au bulversat complet pârâtul:
1) Aţi depus la dosar fluturaşii de citire a apometrelor? Cele
lunare!
2) Care este actul ce consfinţeşte cota referitoare la fondul de
reparaţii?
Pentru cei interesaţi fac următoarele precizări (nu fac parte din acel dosar)/concluzii:
a) Nu se întâmplă des ca o instanţă de judecată să facă trimitere la fluturaşii de citire a indexului de apă consumată pe de o parte, iar pe de altă parte, înţelegem cât de importantă este acea citire lunară şi cât de important este ca fiecare să ne păstrăm un istoric al acelor citiri.
În cazul de faţă, proprietarul nemulţumit a căzut în propria sa lipsă de implicare, în condiţiile în care avea o susţinere faţă de nemulţumirea sa (poate întemeiată) însă NU a putut face dovada susţinerilor sale prin aceea ca NU avea nicio raportare făcută şi NU avea nicio dovadă a citirii apometrelor (nu avea un istoric).
Sigur că, asociaţia va avea o sarcină mult mai uşoară în raport cu expertiza ce se va efectua, în condiţiile în care proprietarul nu şi-a îndeplinit obligaţia de raportare lunară.
Dacă asociaţia are şi o hotărâre a adunării generale în care s-a votat o măsură coercitivă raportat la diferenţele de apă, şi mai bine.
Concluzie: lipsa de implicare şi lipsa realizării demersurilor/acţiunilor/obligaţiilor etc pot duce într-un final la imposibilitatea de probare a susţinerilor chiar dacă ele par a fi întemeiate. Lipsa unui act scris/lipsa unei dovezi, te poate pune în situaţia de a nu putea proba o anumită susţinere/un anumit punct de vedere.
b) Cu privire la trimiterea privind fondul de reparaţii şi modul în care acesta a fost stabilit, sigur că instanţa a pus acea întrebare cu referire directă la procesul verbal al adunării generale. Doar adunarea generală poate stabili acest fond, suma şi numărul de rate lunare.
Este limpede ca instanţa a încercat să-i transmită pârâtului (proprietarului) faptul că, acesta avea la dispoziţie calea prevăzută de lege şi anume contestarea procesului verbal şi astfel posibilitatea de a anula acea decizie cu privire la stabilirea fondului de reparaţii.
După cum spune legea, necontestarea procesului verbal duce la aplicarea deciziilor şi punerea acestora în practică.
Chiar contestat, procesul verbal nu întrerupe aplicarea hotărârilor, decât dacă o instanţă de judecată decide suspendarea actului până la judecarea fondului.
Prin urmare, atunci când doreşti să faci trimitere la anumite repartizări, asigură-te că actul ce consfinţeşte această stare de fapt, a fost contestat. Dacă actul nu a fost contestat, îşi produce efectele şi eşti bun de plată. Dacă îl ataci peste termen, rişti să pierzi pe tardivitate.
Concluzie: nu orice fel de trimitere la un mod de repartizare/stabilire a unor sume, duce automat la luarea unei măsuri de către o instanţă de judecată. Dacă partea adversă ridică o astfel de excepţie a tardivităţii pe de o parte sau arată că actul (hotărârea) este în fiinţă şi îşi produce efectele, există şanse considerabile să rămâi cu susţinerea tu ca proprietar care nu ai analizat toate situaţiile înainte să investeşti instanţa cu o astfel de cerere.
Interesant. Avem ce învăţa dintr-o astfel de abordare.
Surse: Av Gelu Puscas , surse net
