C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi

în mine

mă-nchin luminii voastre stelelor,

şi flăcări de ardoare

îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.

Fiori ce vin din ţara voastră, îmi sărută

cu buze reci de gheaţă trupul

şi-nmărmurit vă-ntreb:

spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?

Pribeag cum sunt,

mă simt azi cel mai singuratic suflet

şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu - unde.

Un singur gând mi-e rază şi putere:

o stelelor nici voi n-aveţi

în drumul vostru nici o ţintă,

dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea!